merg pe umbre multiforme
suprapuse pe asfaltul înserat
renăscute în liniştea oraşului
acelaşi oraş ca şi ieri
un amestec de piatră, metal şi sentimente lemnoase
născute în muguri cruzi, în fiori şi necunoscut
îngroşându-se apoi
trecînd de la hiper la minimă sensibilitate
cum numai tegumentele centenare simt
mai mult din amintiri decât din nervuri
aici e pădurea oraşului
de care am nevoie zilnic
ca să mă simt acasă pe străzi
văd cum zidurile se întrepătrund cu lemnul sentimentelor
ocupând acelaşi spaţiu
pe rând şi simultan
materie şi simţire
materie a pământului
simţire a fiecăruia
a tuturor celor ce s-au întâmplat să atingă
cu liniştea sau neliniştea vieţii lor
disponibila materie
nu pot să-i număr
nici nu vreau
dar ce diferenţă ar fi
dacă aş privi un zid
pe care
nu l-a mai văzut nimeni
nicicând
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu