duminică, 22 septembrie 2013

Pictură pe cord deschis

valuri de invizibil
mângâie frunzele
cu abilitatea şarpelui biblic

galbene deja şi neputincioase
frunzele cedează şuierului ce le împresoară
şi îşi acceptă căderea
întorcându-se în pământ

regretele lor muşcă din viaţa păsărilor
până la agonie de ţipăt
sfâşietor
nătâng

cerul e greu
ca o lespede funerară
de sub care se aud
tânguirile unui suflet ce nu îşi găseşte odihna.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu