Albinele sufletului se întorc
Să aducă ce au cules peste zi
Din întâmplări, priviri, senzații,
Din nuanțele nefertile ale banalului,
Ca dintr-o câmpie cu flori verzi şi frunziforme,
Ca dintr-o vale a Nilului prin care curge doar sudoarea sărată a sclavilor.
Mierea e neîndestulătoare
O foame de altcumva roade marginile nopții
Sperând la o revărsare de dincolo,
Din golurile lăsate în întuneric,
Din posibilul improbabil al șansei.
Albinele sunt frânte, ca o geometrie a eșecului,
Albinele sunt harnice, maine vor scruta
La fel de imperturbabile empiriile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu