Liviu Mihaiu, guvernatorul, a stârnit o întrebare pentru emisunea de duminica asta: presa de scandal sau presa de calitate?. M-am decis să-i răspund și eu cu un comment, pe care m-am gândit să îl pun și aici.
Societățile actuale au ca principală oglinda a lor mass-media. E ceva de neconceput acum 200 de ani. Ca întotdeauna, mutațiile majore sunt greu de înțeles, și de obicei sunt înțelese post-factum la o distanță destul de mare. Oricum, oameni serioși s-au gândit în ultima sută de ani la ce înseamnă această oglindă. Un răspuns simplu nu există, pentru că mass-media reflectă întreaga complexitate socială. Ratingul înseamnă exact ce înseamnă votul într-o democrație: validarea publică a unei anumite alegeri. Desigur, vorbim în termeni cantitativi: cei mulți (alegerea cu cea mai largă popularitate) decid ce vedem și cine ne conduce.
Dumneavoastră întrebați ce alegem; este deja decisă această alegere în sublima societate românească, decisă cantitativ. Convertirea calitativă a cantității este suprema provocare umană, dar și limita ei. Gândiți-vă ce înseamnă educație de masă, consum de masă, cultura de masă, și gândiți-vă la dezideratul aproape impotent al intelectualilor și al oamenilor activi cu bune intenții de a ridica calitatea acestora. Acum ceva secole, creștinismul a încercat, și a reușit într-un fel, să transforme calitativ masele, să le insereze valori superioare. Însă mesajul său s-a diluat, a expirat.
Ca în orice oglindire, marea masă a unei comunități ocupă marea parte a imaginii, și desigur se vor găsi câțiva purtători de discurs (cel mai adesea măscărici) care să ocupe prim-planul discursiv dar și vizual, validați quasi-în întregimea lor de mase.
Întrebarea dumneavoastră este: cum să intervină în tot aceste peisaj presa de calitate?
Răspunsul occidental a fost: pe nișe, pe un anumit culoar mass-media, cu un anumit public țintă.
Consider că vechea aserțiune cum că presa ar fi a patra putere în stat poate fi valorizată pozitiv doar de presa de calitate. Ea este oricum putere: pe lângă a fi oglindă este și mediul principal de manipulare. Daca te uiți tot timpul într-o oglindă deformată (cu intenția cuiva sau nu) vei considera negreșit că așa ești, deformat.
Întrebarea dumneavoastră este: cum să intervină în tot aceste peisaj presa de calitate?
Răspunsul occidental a fost: pe nișe, pe un anumit culoar mass-media, cu un anumit public țintă.
Consider că vechea aserțiune cum că presa ar fi a patra putere în stat poate fi valorizată pozitiv doar de presa de calitate. Ea este oricum putere: pe lângă a fi oglindă este și mediul principal de manipulare. Daca te uiți tot timpul într-o oglindă deformată (cu intenția cuiva sau nu) vei considera negreșit că așa ești, deformat.
Condiții simple ale presei de calitate:
1. oameni de calitate (profesioniști pe zona în care activează, și obligatoriu având și cultură de ansamblu, care să îi lege de celelalte zone ale societății) - sincer, în Romania nu prea avem așa ceva, și asta se vede după graba cu care mass-media caută scandalul în discursurile politice, evitându-se cu grijă partea serioasă și de fond a unei probleme. E atât de jenant să iei la întrebari un politician pentru nu știu ce nuanță minoră, sau o invectivă, în loc să îi judeci în cunoștință de cauză activitatea într-un domeniu. Un jurnalist bun ar trebui să știe aproximativ la fel de bine ca un politician domeniul în care o problemă apare. La noi nu prea știu nici unul nici celălalt!
2. libertatea acestora de a activa (asta e cea mai dificilă cerință, întrucât nimeni nu plătește pentru adevăr, nici un centru de putere nu este curat, puterea nu e dreaptă, ci dreptatea se stabilește în funcție de putere - măcar cu asta să rămânem de la Nietzsche).
1. oameni de calitate (profesioniști pe zona în care activează, și obligatoriu având și cultură de ansamblu, care să îi lege de celelalte zone ale societății) - sincer, în Romania nu prea avem așa ceva, și asta se vede după graba cu care mass-media caută scandalul în discursurile politice, evitându-se cu grijă partea serioasă și de fond a unei probleme. E atât de jenant să iei la întrebari un politician pentru nu știu ce nuanță minoră, sau o invectivă, în loc să îi judeci în cunoștință de cauză activitatea într-un domeniu. Un jurnalist bun ar trebui să știe aproximativ la fel de bine ca un politician domeniul în care o problemă apare. La noi nu prea știu nici unul nici celălalt!
2. libertatea acestora de a activa (asta e cea mai dificilă cerință, întrucât nimeni nu plătește pentru adevăr, nici un centru de putere nu este curat, puterea nu e dreaptă, ci dreptatea se stabilește în funcție de putere - măcar cu asta să rămânem de la Nietzsche).
Presa își poate valoriza pozitiv puterea doar prin criticarea direcțiilor în care societatea se îndreaptă. Criticarea nu înseamnă să-l fuți la cap pe unul aflat într-o poziție influentă cu tot felul de întrebări impotente (asta văd cel mai adesea la tv). Ci înseamnă să înțelegi tu, jurnalist, în primul rând, cum e structurată o societate, cum circulă banii și deciziile, efectiv să faci un analog civil și mai liber al instituțiilor și structurilor sociale. O dezbatere publică trebuie facută documentat și organizat, cu spațiu temporal suficient și cu muncă temeinică în afara scenei de dezbatere (asta lipsește mai mereu, atât din partea moderatorilor cât și a invitatilor. PS: trei cifre dintr-un raport nu înseamnă documentare), nu sub tirul unor întrebări în care jurnaliștii sunt impertinenți și decid câte zeci de secunde are un ministru să-ți răspundă.
Cu respect, Gim Grecu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu