postez acest fragment din Nietzsche pentru luare aminte şi pentru a iniţia o serie de fragmente filosofice pe care le consider dificile, aşadar demne de de-zbatere:
“(Wagner) şi-a dat pentru prima oară seama de calamitatea care se tot întinde pe măsură ce, în general, civilizaţia cuprinde popoarele: pretutindeni aici l i m b a este bolnavă, iar pe întreaga dezvoltare omenească apasă această boală monstruoasă. În timp ce limba trebuia să se caţere permanent pe ultimii lăstari spre ceea ce îi era ei accesibil, pentru a sesiza, cât mai departe cu putinţă de emoţia vie căreia, la origine, ea i se putea conforma în toată simplicitatea, contrariul simţirii, domeniul gândirii, forţa i s-a epuizat în această excesivă extindere în scurtul răstimp al civilizaţiei moderne; aşa încât acum ea nu mai poate realiza tocmai lucrul pentru care nu există decât ea: ca aceia care suferă să ajungă între ei la înţelegere asupra celor mai elementare nevoi ale vieţii. Copleşit de nevoi, omul nu-şi mai poate descoperi identitatea prin limbă, deci nu-şi mai poate deschide cu adevărat sufletul: în această stare confuz simţită, limba a devenit peste tot o forţă aparte, care-i cuprinde pe oameni ca în nişte braţe de fantomă şi-i împinge unde nu vor de fapt; de îndată ce caută să se înţeleagă unii cu alţii şi să unească întru aceeaşi faptă, îi apucă nebunia noţiunilor generale (…)
“(Wagner) şi-a dat pentru prima oară seama de calamitatea care se tot întinde pe măsură ce, în general, civilizaţia cuprinde popoarele: pretutindeni aici l i m b a este bolnavă, iar pe întreaga dezvoltare omenească apasă această boală monstruoasă. În timp ce limba trebuia să se caţere permanent pe ultimii lăstari spre ceea ce îi era ei accesibil, pentru a sesiza, cât mai departe cu putinţă de emoţia vie căreia, la origine, ea i se putea conforma în toată simplicitatea, contrariul simţirii, domeniul gândirii, forţa i s-a epuizat în această excesivă extindere în scurtul răstimp al civilizaţiei moderne; aşa încât acum ea nu mai poate realiza tocmai lucrul pentru care nu există decât ea: ca aceia care suferă să ajungă între ei la înţelegere asupra celor mai elementare nevoi ale vieţii. Copleşit de nevoi, omul nu-şi mai poate descoperi identitatea prin limbă, deci nu-şi mai poate deschide cu adevărat sufletul: în această stare confuz simţită, limba a devenit peste tot o forţă aparte, care-i cuprinde pe oameni ca în nişte braţe de fantomă şi-i împinge unde nu vor de fapt; de îndată ce caută să se înţeleagă unii cu alţii şi să unească întru aceeaşi faptă, îi apucă nebunia noţiunilor generale (…)
astfel, omenirea îşi mai adaugă la toate suferinţele şi pe aceea a c o n v e n ţ i e i , adică a acordului între cuvinte şi fapte fără un acord al sentimentului ...
Sub constrângerea aceasta, nimeni nu se mai poate manifesta aşa cum este, nu mai poate vorbi naiv şi, în general, puţini oameni sunt capabili să-şi apere individualitatea în lupta cu o cultură care nu crede că-şi probează izbânda prin faptul că vine formativ în întâmpinarea unor sentimente şi nevoi clare, ci prin aceea că-l prinde pe individ în plasa”noţiunilor clare” şi-l învaţă să gândească bine: ca şi când ar avea vreo valoare să transformi pe cineva într-o fiinţă care gândeşte şi trage concluzii corecte, dacă n-ai reuşit să-l prefaci mai întâi în una care simte corect”[1].
[1] Friderich Nietzsche – Consideraţii inactuale IV, Ed. Hestia, p. 300
Sub constrângerea aceasta, nimeni nu se mai poate manifesta aşa cum este, nu mai poate vorbi naiv şi, în general, puţini oameni sunt capabili să-şi apere individualitatea în lupta cu o cultură care nu crede că-şi probează izbânda prin faptul că vine formativ în întâmpinarea unor sentimente şi nevoi clare, ci prin aceea că-l prinde pe individ în plasa”noţiunilor clare” şi-l învaţă să gândească bine: ca şi când ar avea vreo valoare să transformi pe cineva într-o fiinţă care gândeşte şi trage concluzii corecte, dacă n-ai reuşit să-l prefaci mai întâi în una care simte corect”[1].
[1] Friderich Nietzsche – Consideraţii inactuale IV, Ed. Hestia, p. 300
"limba a devenit peste tot o forţă aparte, care-i cuprinde pe oameni ca în nişte braţe de fantomă şi-i împinge unde nu vor de fapt; de îndată ce caută să se înţeleagă unii cu alţii şi să unească întru aceeaşi faptă, îi apucă nebunia noţiunilor generale"
RăspundețiȘtergereToti vorbim aceeasi limba, insa avem identitati diferite... foarte interesant! Vorbind aceeasi limba suntem captivii acelorasi concepte, numai ca simtim diferit fata de ele...
De ex. un principiu de baza la Platon este Binele - un singur cuvant pentru atatea detalii. Faptul ca un singur cuvant poate cuprinde atatea lucruri deja ne face sa credem intr-o oarecare exterioritate a lui, cand el poate ca nici nu ar exista in vocabularul unor persoane, daca nu ar fi fost educati de mici in acelasi mod.
Ma mai gandesc si la posibilitatea ca aceasta gramatica atot-cuprinzatoare sa fie si in spatele ideii de cunoastere indreptata catre certitudine, catre esenta lucrurilor...
Pe unde om putea evada?
O sa mai rumeg acest fragment si la alta ora (e 4:12AM ) si poate revin cu ceva mai clar.
Îţi răspund şi eu la 4 dimineaţa, s-a nimerit să rămân treaz la aşa vreme târzie.
RăspundețiȘtergereEu zic că ai surprins bine miza rândurilor astea din Nietzsche. Exemplul tău din Platon este foarte asemănător cu cel folosit de Wittgenstein în The Blue Book. Acolo era criticat Socrate pentru că doreşte a găsi un sens general valabil (deci esenţial, cert) pentru ce înseamnă "a cunoaşte". W. spunea că asta e principala meteahnă a filosofilor, a căuta principiile cele mai generale, pierzând astfel din vedere detaliile, cazurile concrete, singurele de altfel care pot clarifica, deşi nu în mod esenţialist, ce sensuri au cuvintele pe care le utilizăm. Acelaşi W. recomanda să analizăm diferitele moduri în care utilizăm în mod obişnuit cuvintele, aşa le vom găsi sensul adecvat, fără însă a face ierarhii teoretice care să domine rigid lumea vieţii umane.
Să revin la Nietzsche, ceea ce mi se pare fundamental în acest fragment este mutarea accentului de la acordul cuvinte-fapte (teoria adevărului-corespondenţă cum e cunoscută în gnoseologie această relaţie)la acordul inter-uman la nivelul sentimentului. Asta încă mă pune pe gânduri...