Dilema Prizonierului

În Dilema Prizonierului, doi oameni sunt aduși pentru interogatoriu, în camere separate, fiind suspectați că ar fi comis o infracțiune.
Poliția are dovezi solide deja cu privire la o infracțiune mai puțin gravă pe care au comis-o, însă are nevoie de mărturiile lor pentru a-i acuza pentru cealaltă infracțiune, mai gravă.
Fiecărui prizonier i se spune că dacă cooperează cu poliția și mărturisește infracțiunea mai gravă, atunci va fi răsplătit și va primi o pedeapsă mai ușoară, de doar un an de pușcărie, în vreme ce partenerul său va primi 10 ani de pușcărie. Dacă amândoi nu ar mărturisi nimic, nu vor primi nici o recompensă, și fiecare este așteptat să primească pedepse moderate de doi ani de pușcărie (pentru infracțiunea mai puțin gravă). Iar dacă amândoi cooperează cu poliția turnându-se unul pe celălalt, atunci poliția va avea probe astfel încât să condamne pe fiecare la 5 ani de pușcărie.
Dilema este următoarea: pentru a își servi cât mai bine interesele, fiecare prizonier gândește că, orice ar face celălalt, îi va fi mai bine dacă el cooperează cu poliția și mărturisește. Argumentarea lui ar fi așa: ”Dacă celălalt mărturisește, atunci ar trebui și eu să mărturisesc, pentru că voi primi în felul ăsta doar cinci ani în loc de zece. Iar dacă celălalt nu mărturisește, atunci ar trebui eu să mărturisesc, primind în felul ăsta doar un an în loc de doi ani. Așa că, indiferent ce face celălalt, ar trebui să mărturisesc”.

Chestiunea e că, dacă fiecare gândește în felul acesta, vor mărturisi amândoi și fiecare va merge la pușcărie pentru cinci ani. Totuși, dacă nici unul dintre ei nu ar fi mărturisit, cooperând în felul acesta unul cu celălalt în loc să coopereze cu poliția, ar fi petrecut fiecare în pușcărie doar doi ani.